SIDA (simptomatologie, epidemiologie, transmitere)

 
   Afectiunea cunoscuta sub numele de SIDA apare la majoritatea persoanelor infectate cu virusul imuno-deficientei umane. Acest virus ataca in mod special limfocitele - celule implicate in apararea corpului impotriva infectiilor. Virusul poate ramane in limfocite in stare de latenta pentru o perioada variabila de timp, fara sa se produca simptomatologie clinica. Datele actuale sugereaza ca majoritatea persoanelor infectate cu HIV vor dezvolta SIDA in intervalul de 15 ani dupa infectare.
      Nu exista un tratament eficient impotriva virusului si nici al defectului imun. Multe din manifestarile SIDA pot fi intarziate prin tratament, dar ele sunt recurente.
      Este important sa se faca o diferentiere intre persoanele cu infectie HIV si fara boala si cele care au SIDA. Persoanele infectate care nu au dezvoltat boala pot trai in conditii de sanatate buna timp de 15 sau mai multi ani. Dintre persoanele care au dezvoltat SIDA, 50% mor in primii doi ani de la stabilirea diagnosticului. Rata de supravietuire la 5 ani a persoanelor care au dezvoltat SIDA este aproape de 0.
      HIV poate fi transmis de la o persoana infectata care nu are simptomatologie si de la persoane care au SIDA.       
      Transmiterea HIV se face prin relatii sexuale cu o persoana infectata. Poate fi transmis si prin transfuzie de sange sau produse de sange infectate, injectii cu ace care contin sange infectat sau prin inseminare cu sperma infectata. Poate apare si transplacentar, de la o mama infectata la copilul ei si, posibil prin transplantul de organe sau tesuturi infectate.
      Cel mai frecvent, diagnosticul infectiei cu HIV se face prin identificarea prezentei in ser a anticorpului pentru HIV.
      Persoanele care au SIDA nu isi pierd imunitatea la toate infectiile sau bolile, ci numai la unele. De aceea, diagnosticul de SIDA se pune in urma aparitiei unei combinatii speciale de boli sau infectii. Infectiile predictive variaza in functie de diferite arii geografice.
      Simptomatologia SIDA este variata si depinde de modul de manifestare specific al unei boli care apare datorita SIDA. Simptomatologia nespecifica include oboseala marcata, adenopatie cervicala, axilara si inghinala, pierderi inexplicabile in greutate si diaree prelungita. Datorita faptului ca aceste simptome, care apar in stadiile avansate de boala, pot fi manifestarile multor boli, diagnosticul de SIDA trebuie luat in considerare doar dupa ce au fost excluse toate aceste afectiuni.
      Infectia cu HIV este, potential, o problema majora de sanatate in Romania, asa cum s-a dovedit a fi si pentru alte tari europene. In Romania, primul caz a fost semnalat in 1985; cazurile de SIDA se concentreaza la copii, mai ales printre copiii abandonati care traiesc in institutii de ocrotire, si s-au datorat in primul rand transmiterii nosocomiale. Din totalul cazurilor semnalate pana in septembrie 1995, 91% erau copii sub 13 ani, reprezentand peste 50% din totalul cazurilor semnalate la copii in Europa.
      Intr-o cercetare efectuata pe tinerii intre 20-24 de ani, privind sanatatea reproducerii la tineri, existau variatii mari dupa caracteristicile socio-demografice in privinta nivelului de cunostinte corecte despre SIDA. Tinerii barbati cunosteau intr-o masura mai mare decat tinerele femei faptul ca o persoana poate fi infectata cu HIV fara sa prezinte nici un simptom. Numai 51% din femeile si 64% din barbatii care locuiau in zonele rurale stiau ca infectia HIV poate fi asimptomatica, in comparatie cu 70% din femeile si 89% din barbatii din zonele urbane. Doar 34% din femeile si 54% din barbatii cu scoala elementara stiau ca cineva poate sa fie infectat si sa nu prezinte simptome, in comparatie cu 80% din femeile si 87% din barbatii care facusera liceul sau aveau studii superioare.
      Victor Lotreanu considera ca, boala SIDA este in momentul de fata o sfidare la adresa lumii in general si a medicinii in special.
      SIDA poate fi definita ca sindromul de imunodeficienta dobandita, prin notiunea medicala de sindrom intelegandu-se un ansamblu de manifestari clinice, deci un manunchi de simptome care caracterizeaza o boala.
      Virusul infectant se numeste HIV (human imuno-deficiency virus) si a fost izolat in luna mai a anului 1983, la Institutul ,,Pasteur" din Paris, de catre un colectiv de medici cercetatori condus de Luc Montagnier. Un an mai tarziu, in Statele Unite, Robert Galo si colaboratorii sai identifica si izoleaza acelasi virus, desi boala SIDA fusese descrisa deja cu cativa ani in urma, mai precis in 1981. Un alt virus, numit HIV2, facand parte din aceiasi familie cu cel anterior si producand o boala identica din punct de vedere clinic cu SIDA a fost descoperit in Africa de Vest.
      Virusurile au dimensiuni foarte mici (in milimicroni) fiind constituite din acizi nucleici AND (acid dezoxiribonucleic), ARN (acid ribonucleic) si capsida (un invelis proteic protector). Pot fi vizualizate numai cu ajutorul microscopului electronic; nu-si pot realiza singure metabolismul ceea ce explica inmultirea lor in celula vie, gazda a infectiei virale.
      Numarul cazurilor de boala in lume se modifica zilnic incat orice statistica are o valabilitate limitata. Ceea ce complica si mai mult situatia epidemiologiei este constatarea referitoare la faptul ca un caz de boala SIDA prezinta un risc de infectare cu virus pentru 50-100 de persoane.
      Caile de transmitere a bolii pot fi clasificate in doua categorii, precizate si insuficient dovedite. Caile precizate se refera la:
- sangele bolnavului material infectios utilizat fie in transfuzie, fie administrat sub forma de preparate de sange;
- calea sexuala, homo sau heterosexuala;
- transmitere in timpul sarcinii, de la mama infectata la fat;
- diseminarea infectiei prin intermediul acelor de seringa si seringilor nesterile sau insuficient sterilizate, utilizate in injectiile intravenoase;
- la persoanele care se drogheaza, boala SIDA este transmisa tot prin intermediul seringii nesterile, folosite de obicei de mai multe persoane, iar drogul este administrat intravenos.
      Caile de transmitere a bolii SIDA insuficient dovedite se refera la posibila infectare cu virus a familiei si prietenilor bolnavului precum si la personalul sanitar expus infectiei.
      Receptivitatea la boala nu este generala, deoarece uneori desi sunt prezente toate conditiile epidemiologice specifice, infectia SIDA nu se produce. Factorii responsabili pentru aceasta rezistenta naturala, nu au putut fi deocamdata  identificati , fiind in schimb stabiliti factorii de risc, reprezentati de grupele de populatie si profesiunile expuse infectiei cu virus HIV :
homo si bisexuali
consumatorii de droguri cu administrare intravenoasa
copii nascuti din mamele bolnave de SIDA
bolnavii hemofilici sau cei cu coagulopatii carora li se administreaza transfuziile de sange si prep[arate din sange infectate cu virus.
Utilizatorii de ace si seringi nesterile sau insuficient sterilizate, mai ales toxicomanii.

      In cadrul bolii sunt prezente doua situatii :
-boala propriu-zisa produsa de virusul HIV
-infectiile oportuniste a caror prezenta poate fi explicata de imunosupresia evidentiata la acesti bolnavi.

      Infectiile oportuniste care apar in boala SIDA in urma depresiei imune, mentionate in tratatele de specialitate si care uneori o deconspira clinic sunt urmatoarele :
criptosporidiaza cronica
toxoplasmoza
isosporidiaza
candidoza : esofagiana, bronsica, pulmonara
criptococoza
histoplasmoza
microbacteriozele avium, Kansassi
infectia cu virus citomegalic
infectia diseminata herpetica
leucoencefalopatia cronica multifocala progresiva
leucoplachia orala
herpesul zoster multidermatomal
bacteriemia recurenta cu salmonella
nocaridoza

      Tumorile  SIDA, sunt de fapt neoplazii secundare. In tratatele de specialitate sunt mentionate urmatoarele :
sarcomul Kaposi
limfomul non-hodgknian
unele carcinoame
limfomul primar cerebral
      Infectia acuta, menifesta, se traduce clinic prin prezenta unor simptome ca de exemplu febra, dureri articulare si musculare, astenie, somnolenta si dureri faringiene, marirea in volum a ganglionilor.
      Complexul de tulburari asociate bolii SIDA sau forma clinica asimptomatica a infectiei SIDA este definita in tratatele de specialitate sub numele de ARC.
      Ceea ce caracterizeaza ARC-ul este faptul ca persoanele respective sunt clinic aparent perfect sanatoase, desi in sangele lor sunt prezenti anticoprii anti-HIV. Din nefericire, purtatorii sanatosi de virus nu stiu ca sunt infectati si de aceea reprezinta un mare pericol epidemiologic, deoarece transmit boala in mod inconstient.
      Observatiile clinice au aratat ca stresul, supararea, conflictele psihice permanente, depresia psihica (care influenteaza negativ functionalitatea sistemului imun) pot facilita aparitia bolii.
      Contaminarea copilului de la mama purtatoare de SIDA poate avea loc atat in timpul sarcinii, dar mai ales in timpul nasterii, cand sangele matern infectat vine in caontact cu cel al copilului. Deoarece se pare ca laptele matern contine virus, este interzis ca mamele bolnave sa alapteze. In general se face recomandarea ca femeile cu infectie SIDA sa nu faca copii niciodata. S-a observat ca boala SIDA la copiii nascuti din mame bolnave evolueaza mult mai grav comparativ cu evolutia adultului. Ei mor aproximativ in primii doi ani de viata, dupa ce au prezentat: afectarea ganglionilor, hepatomegalie, splenomegalie, dezvoltare somatica insuficienta, infectii pulmonare repetate, diferite manifestari grave neurologice.
      In epidemiologia infectiei SIDA pot apare doua situatii, traduse, fie prin minimalizare, fie din contra, prin exagerari care pot dauna si compromite relatiile sociale interumane si chiar cele de serviciu.  De aceea, trebuie precizat ca gesturile si atitudinile prezente in mod curent in activitatea noastra zilnica nu pot fi incriminate in transmiterea bolii SIDA, ca de exemplu stransul mainii, sarutul pe fata, bautul unei cafele, utilizarea unui telefon, dusul, prezenta la cinema sau la teatru, gimnastica si sportul in general, piscinele, bazinele de inot, WC-urile…
      De asemenea, mesele comune (petrecerile, receptiile), consultatiile medicale, vizitarea bolnavilor, banii, transportul in comun, scolile, nu prezinta risc in transmiterea bolii.
      Suspiciunea, nelinistea exagerata, ostracizarea si izolarea bolnavilor predispusi, nu pot fi decat sfetnici rai in situatiile mentionate. Se impune un comportament normal si acest lucru este posibil numai daca populatia poseda unele notiuni elementare de educatie sanitara.
      Desi  boala SIDA are implicatii medicale si psihologice uneori dramatice, umanismul, calmul si profesionalismul personalului medical pot avea o contributie remarcabila atat in prevenirea infectiei, cat si in asistenta medicala a bolnavilor.
      Infectia HIV la copil indeplineste criteriile de incadrare in randul bolilor cronice. Ca orice boala cronica, suferinta copilului interfereaza viata familiei acestuia si are consecinte extrafamiliale. Copilul mic infectat cu HIV nu realizeaza dimensiunea dramei, dar pe masura ce escaladeaza  treptele dezvoltarii cognitive, din multiple mesaje directe sau indirecte el intuieste curand ca sufera de o boala care-i va limita posibilitatile de afirmare scolara si sociala intr-un viitor mai mult sau mai putin indepartat si in curand constata ca acesta ii limiteaza si relatiile sociale prezente, chiar daca un timp indelungat el nu se deosebeste cu nimic de colegii sai. Aceasta frustrare cronica va conduce curand la tulburari de comportament, emotionale si functionale, complexe de inferioritate, scaderea stimei de sine, protest, suicid.
      Este de dorit ca pacientul copil infectat cu HIV sa duca o viata egala cu a celor de varsta lui, adica sa frecventeze o gradinita sau o scoala obisnuita.
LECTOR UNIVERSITAR DR VENERA  MARGARETA BUCUR


Medicina informativa pe Facebook Medicina informativa pe Twitter Abonare prin RSS la Medicina informativa